AFLĂ ÎN DOAR 30 DE MINUTE
DE CE NU AI REUȘIT SĂ SLĂBEȘTI PÂNĂ ACUM
Și primește strategia corectă adaptată nevoilor tale specifice
5.000 de femei care și-au transformat corpul.
Toate au ezitat înainte să apese butonul.
Uite cum arată acum.
Roxi a reușit să slăbească 21 de kilograme fără să renunțe la paste sau pizza. Elena a dat jos 17 kg după ce a trecut prin 3 diete eșuate. Iar Laura, la vârsta de 49 de ani, se află astăzi în cea mai bună formă din viața ei.
Niciuna dintre ele nu credea că acest lucru este posibil până nu a încercat. Toate au făcut însă același prim pas pe care urmează să îl faci și tu acum: o conversație de 30 de minute, fără nicio presiune, în care au înțeles exact unde s-a produs blocajul în trecut și ce anume trebuie să schimbe pentru a vedea rezultatele dorite în oglindă.
Te Regăsești În Una Dintre Aceste Situații?
Dacă ai răspuns cu DA la cel puțin una dintre situațiile de mai jos, înseamnă că această consultație gratuită a fost creată special pentru tine.
DAR TOT NU SLĂBEȘTI
Sari peste micul dejun, la prânz mănânci o salată, seara un iaurt. Te urci pe cântar și vezi același număr de kilograme sau mai rău, câteva sute de grame în plus, deși n-ai mâncat aproape nimic.

LA CE FUNCȚIONA ÎNAINTE
Mănânci la fel, ai același program, dar ce te ajuta înainte să slăbești acum favorizează acumularea grăsimii pe burtă și coapse.

TOATE DIETELE DE PE PIAȚĂ
De la Keto și post intermitent, până la diete disociate, ceaiuri, pastile sau diverși nutriționiști. Ai slăbit pe termen scurt, dar le-ai pus la loc la fel de rapid.

DEȘI DORMI SUFICIENT
Te culci devreme, dormi 8 ore, dar dimineața te simți ca și cum n-ai dormit deloc. Cafeaua a devenit obligatorie de la prima oră, și cu toate astea te simți epuizată înainte de ora prânzului.

TE SABOTEAZĂ ÎN FIECARE SEARĂ
Ziua respecți planul, eviți tot ce e dulce fără probleme, dar seara nevoia de zahăr apare din senin. O singură pătrățică de ciocolată se transformă în jumătate de tabletă, apoi în vinovăție.

SIMȚI CĂ NU TE MAI RECUNOȘTI
Tonusul a scăzut, formele s-au schimbat, încrederea a dispărut. Eviți fotografiile și porți haine largi ca să acoperi zonele cu care nu te simți confortabil.

DE CE DIETELE CLASICE
NU MAI FUNCȚIONEAZĂ DUPĂ 35 DE ANI
Marea majoritate a femeilor care apelează la mine au fost învățate un singur lucru: „mănâncă mai puțin și fă mai multă mișcare". Au aplicat această formulă ani la rând, însă corpul lor a reacționat exact invers față de cum se așteptau.
Adevărul este că, după vârsta de 35 de ani, corpul tău nu mai funcționează după regulile de la 25. Estrogenul fluctuează, cortizolul este la un nivel ridicat în majoritatea timpului din cauza stresului cronic, iar glicemia oscilează în mod necontrolat. Masa musculară scade natural de la an la an, iar în acest context, un deficit caloric forțat pe un organism deja epuizat se traduce printr-un singur cuvânt: APĂRARE.
Cu cât încerci să mănânci mai puțin, cu atât corpul tău tinde să rețină mai mult. Cu cât te chinui mai tare, cu atât metabolismul tău începe să lucreze mai mult împotriva ta. Nu e o greșeală de-a ta, ci pur și simplu modul în care corpul tău încearcă să te protejeze. De aceea, după ani de diete chinuitoare, multe femei ajung să aibă mai multe kilograme și mai puțină energie decât aveau la prima lor tentativă de slăbit.
Iată ce vei descoperi, aplicat exact pe situația ta, în cele 30 de minute de consultație:
-
De ce metabolismul tău a încetinitși care sunt cele 3 mecanisme hormonale care îl repun în mișcare
-
Care sunt pașii exacțipe care trebuie să-i faci pentru a obține transformarea dorită, având în vedere vârsta și programul tău
-
De ce nu mai ai nevoie de încă o dietă,ci de o metodă care să lucreze alături de organismul tău
-
Cum poți să arăți și să te simți peste 4 lunide acum încolo, dacă aplici metoda IBC
FILOSOFIA IBCDe ce funcționează diferit?
Spre deosebire de abordările clasice în care primești un plan alimentar pentru deficit caloric din prima zi (care blochează metabolismul și duc la efectul yo-yo), metoda IBC pornește de la câteva întrebări foarte importante:
Care este starea ta de sănătate în acest moment?
De ce corpul tău reacționează diferit acum?
Ce are nevoie astfel încât procesul de slăbire să fie natural și ușor de susținut pentru tot restul vieții.
Procesul începe cu un set complet de analize care identifică dezechilibrele și carențele din corp: hormonale, metabolice, nutriționale. Pe baza acestor rezultate, o echipă întreagă de specialiști lucrează împreună pentru a construi un plan adaptat nevoilor corpului și stilului tău de viață.
Acesta este motivul pentru care majoritatea persoanelor care au urmat metoda IBC spun că nu au simțit că țin o dietă. Nu au trăit cu restricții constante, foame sau frustrare. Iar cel mai important este că reușesc și astăzi să își mențină rezultatele.
PLANUL TĂU DE 4 LUNI
Cum slăbești 5–20 kg definitiv
În primele trei săptămâni ajutăm corpul să se adapteze. Înainte ca organismul să poată slăbi eficient, e necesar să reducem inflamația și să reglăm nivelul de zahăr din sânge, doi factori care blochează pierderea în greutate indiferent cât de puțin mănânci.
Eliminarea inflamației și a senzației constante de balonare.
Pofta incontrolabilă de dulce dispare, iar nivelul de energie începe să crească semnificativ.
Odată ce inflamația este redusă și nivelul de zahăr din sânge este stabilizat, corpul este pregătit să facă ceea ce nu a putut face până acum: să ardă grăsime în mod eficient. Focusul se mută pe recompoziția corporală și reactivarea proceselor metabolice.
Reechilibrăm metabolismul și activăm procesul de ardere a grăsimii stocate, în special în zonele rezistente precum abdomen, șolduri și coapse.
Masa musculară crește progresiv, ceea ce accelerează metabolismul și în repaus. Energia din timpul zilei devine mai constantă, fără perioade de oboseală sau foame bruscă.
Odată ce metabolismul și hormonii sunt stabilizați, corpul are acum toate condițiile să slăbească eficient și constant.
Reducem țesutul adipos în exces, protejând în același timp masa musculară construită în faza anterioară.
Mediul hormonal se reglează complet. Ajustăm planul alimentar și de antrenament la fiecare 3 săptămâni pentru a asigura continuitatea rezultatelor.
Etapa pe care majoritatea dietelor o ignoră complet și din cauza căreia rezultatele nu se mențin.
Pregătim tranziția către etapa de menținere și obținerea independenței alimentare.
Primești planul complet de menținere adaptat stilului tău de viață. Înveți cum să mănânci corect la restaurant, la evenimente sau în vacanțe, fără să acumulezi frustrări sau să-ți pui interdicții absurde.
Hai să vedem cum se aplică protocolul IBC pe situația ta specifică.
Programează o consultație gratuită cu un expert din echipa noastră pentru a afla de ce nu ai avut rezultate până acum și cum te putem ajuta să slăbești între 5 și 20 kg în doar 4 luni.
Ce Primești În Cele 30 De Minute
Această consultație este dedicată în întregime analizei tale specifice. Specialistul din echipa mea se va concentra pe istoricul tău pentru a identifica ce te oprește din a avea rezultate dorite. Iată cu ce vei rămâne în urma acestui apel:
A SITUAȚIEI TALE
Specialistul nostru îți va analiza istoricul: ce metode ai încercat până acum, ce a funcționat temporar, unde a apărut blocajul și care sunt provocările cu care te confrunți în prezent. La final vei primi răspunsul clar la întrebarea: „De ce nu am reușit să slăbesc până acum?”. Nu vei primi sfaturi banale de genul „mănâncă 6 mese pe zi”, ci motivul concret pentru care stagnezi de atâta timp.
pe care îi poți aplica IMEDIAT
Indiferent dacă alegi să lucrăm împreună sau nu, vei pleca din apel cu 3 soluții pe care le poți aplica imediat. Vom vedea cum ar trebui să arate micul tău dejun pentru a avea energie pe tot parcursul zilei, ce tip de efort este recomandat pentru situația ta și ce mici ajustări poți face în alimentație ca să scapi de poftele de dulce.
ȚI SE POTRIVEȘTE
Dacă suntem convinși că te putem ajuta să obții transformarea dorită, îți vom explica pas cu pas care este procesul prin care vom face acest lucru. Dacă simțim că nu suntem cea mai bună soluție pentru tine acum, îți vom spune asta cu sinceritate și vei rămâne oricum cu planul de acțiune stabilit pe care îl poți urma pe cont propriu. Ne dorim ca la finalul discuției să ai o strategie clară, adaptată pe situația ta.
FĂRĂ PROMISIUNI FALSE
Vei afla ce rezultate poți obține în următoarele 4 luni, pornind din punctul în care te afli astăzi. Ne bazăm pe date concrete, nu pe iluzii. O femeie de 38 de ani care vrea să dea jos 15 kilograme are nevoi diferite față de o femeie de 45 de ani care simte că metabolismul ei nu mai funcționează ca înainte, iar noi adaptăm totul în funcție de organismul tău.
Singura ta investiție sunt 30 de minute din timpul tău.
Alex Valah
Fondatorul Intense Body Change și creatorul singurei metode de transformare corporală din România avizată medical
Sunt Alex Valah, fost atlet cu 36 de medalii și Master Trainer cu 17 ani de experiență. Deși am format peste 700 de antrenori în cea mai mare școală de fitness din țară, nu titlurile mele sunt cele care contează aici.
Acum 10 ani am înțeles că metodele pentru sportivi nu funcționează în cazul unei femei de peste 35 de ani care are familie, un job solicitant și un istoric de diete eșuate. Dietele drastice și orele de cardio nu fac decât să epuizeze un corp deja stresat.
Din acest motiv am creat Intense Body Change, singura metodă de transformare corporală din România avizată medical. Am construit acest sistem împreună cu medici și specialiști, testându-l timp de 8 ani pe mii de femei, până când am obținut un proces care oferă rezultate garantate.
Chiar dacă am lucrat cu vedete precum Andreea Esca, am creat această metodă pentru femeia ocupată care s-a săturat de promisiuni și vrea o soluție adaptată stilului ei de viață.
Consultația gratuită de 30 de minute este primul pas către această schimbare. Este cel mai simplu mod prin care îți pot demonstra că lucrurile pot fi abordate diferit, fără presiune și cu o strategie clară, pe care o cauți de atâta timp.
Echipa Intense Body Change
Specialiști dedicați exclusiv transformării tale.














Ce spune Andreea Esca despre colaborarea cu Alex Valah?
O METODĂ ALEASĂ DE PERSOANE PUBLICE
Dar creată special pentru femeile cu un stil de viață haotic
Deși metoda mea a devenit soluția preferată pentru multe persoane cunoscute care își doreau să slăbească, vreau să înțelegi un aspect esențial. Nu ai nevoie de un bucătar personal, de un antrenor care să te supravegheze la fiecare pas sau de ore întregi libere zilnic pentru a obține rezultate. Am conceput acest sistem special pentru tine, femeia care jonglează între job, casă și familie, oferindu-ți o soluție eficientă și extrem de ușor de urmat în viața de zi cu zi.
„Alex m-a ajutat să-mi găsesc echilibrul între cariera mea agitată și sănătatea fizică. Antrenamentele lui sunt inteligente, iar abordarea alimentației este revoluționară. Îl recomand tuturor!"
„Datorită lui Alex, am reușit să slăbesc sănătos și să mă simt mai încrezătoare ca niciodată. Ce apreciez cel mai mult la el este că știe să-ți adapteze programul exact pe nevoile tale."
„Alex mi-a schimbat complet perspectiva despre fitness. Nu doar că m-a ajutat să arăt bine pe ecran, dar mi-a oferit și o abordare echilibrată pentru stilul meu de viață haotic."
„După ce am lucrat cu Alex, nu doar că am văzut rezultate rapide, dar am înțeles și cât de important este să fac lucrurile corect. Este cu adevărat un expert, iar profesionalismul lui e unic."
IATĂ CUM DECURGE CONSULTAȚIA
Vrem să știi exact la ce să te aștepți, pentru a participa la discuție cu toată încrederea.
Ne vei povesti despre situația ta actuală, despre ce ai încercat până acum și despre lucrurile care te preocupă cel mai mult. Te ascultăm fără să te întrerupem, deoarece majoritatea femeilor pe care le-am ajutat ne-au mărturisit că a fost prima dată când s-au simțit cu adevărat ascultate, fără a fi judecate sau grăbite.
Îți explicăm de ce nu mai slăbești și ce anume te împiedică să obții rezultate în acest moment. Vei înțelege de ce corpul tău nu mai reacționează la metodele clasice și de ce faptul că stagnezi nu are nicio legătură cu lipsa de voință. Pleci din apel cu un plan clar pentru primele 14 zile, pe care îl poți aplica imediat, indiferent dacă alegi să lucrăm împreună.
Dacă simți că metoda IBC este soluția pe care o cauți, îți vom explica cum putem lucra împreună în cele 4 luni de program alături de echipa noastră. Dacă alegi să mergi pe cont propriu, rămâi cu planul de acțiune stabilit și cu o direcție clară asupra a ceea ce ai de făcut.
IATĂ REZULTATELE FEMEILOR CARE AU PARTICIPAT DEJA ACEASTĂ CONSULTAȚIE
Toate transformările pe care le vezi mai jos au pornit din punctul în care te afli tu astăzi, participând la o primă consultație gratuită. Iată rezultatele pe care le-au obținut îndată ce au început să aplice metoda IBC adaptată stilului lor de viață:
„Nu mă așteptam să pot să mănânc așa de bine și să slăbesc 17kg!"
„Nu îmi plăcea deloc ce văd... Acum toată ziua mă uit în oglindă!"
„Am slăbit de la 85 la 69kg. Acum mă uit în oglindă și zic wow!"
„Cei mai bine investiți bani din viața mea!"
„În 3 luni am văzut diferența pe care n-am obținut-o în ani de sală!"
„De la mărimea 42 am trecut la S!"
„Arăt mai bine ca la 20 de ani!"
„Am realizat în 3 luni mai mult decât mi-am imaginat."
„Am slăbit 7kg și sunt alt om! După 38 ani, nu mai beau Cola zilnic."
„Arăt de parcă am slăbit mult mai mult!"
„Am slăbit 14 kg în 4 luni! E cea mai bună investiție făcută vreodată."
„Am slăbit 11 kg! IBC e cea mai bună investiție din viața mea."
Această Consultație NU E Pentru Oricine
Aceste 30 de minute reprezintă o investiție de timp atât pentru tine, cât și pentru echipa mea. Te rog să parcurgi criteriile de mai jos înainte de a-ți rezerva locul.
- Cauți o pastilă, un shake sau o soluție rapidă care să facă treaba în locul tău
- Îți dorești să slăbești 30 de kilograme într-o singură lună, lucru care este imposibil și nesănătos
- Nu ești pregătită să aloci măcar 30 de minute pe zi pentru sănătatea și pentru adaptarea unui nou stil de viață
- Ești în căutarea unor informații gratuite fără a avea intenția serioasă de a face o schimbare
- Te aștepți ca o singură discuție de 30 de minute să rezolve de la sine problemele acumulate în ani de zile
- Ai între 35 și 55 de ani și ai observat că metabolismul tău nu mai funcționează ca înainte
- Mănânci puțin și totuși nu reușești, sau ești blocată la aceeași greutate de luni sau chiar ani de zile
- Ai încercat deja diverse diete care nu au funcționat și vrei să scapi definitiv de efectul yo-yo
- Ești gata să faci o schimbare pe termen lung, dar ai nevoie de o strategie clară și de îndrumare de la un expert
- Cauți o metodă bazată pe știință și avizată medical, nu pe diete „minune” care promit rezultate peste noapte
POVESTEA LUI TIFFANY: A SLĂBIT 9KG ÎN CIUDA DIAGNOSTICULUI DE HASHIMOTO
A mers pe la medici, a făcut tratamente și a schimbat o mulțime antrenori, însă nimic nu a dat rezultate până când a aplicat o strategie adaptată la corpul și organismul ei.
Tiffany simțea că a ajuns la capătul puterilor. Din cauza tiroiditei Hashimoto, procesul de slăbire părea imposibil chiar și cu o disciplină de fier. Cheltuise deja sume importante pe consultații și tratamente, dar rezultatele întârziau să apară.
Schimbarea a început în momentul în care a rezervat o consultație gratuită de 30 de minute alături de echipa mea. În cadrul acesteia am decis să lucrăm împreună, și, în doar 4 luni, a slăbit peste 9 kg și și-a recăpătat forma fizică din tinerețe. Astăzi, Tiffany este una dintre miile de femei care recomandă metoda Intense Body Change.
Dacă Tiffany a reușit să slăbească în ciuda diagnosticului de Hashimoto, înseamnă că succesul pentru tine este aproape inevitabil.
Ce Vrei Să Știi Înainte Să Rezervi
AI DOUĂ OPȚIUNI ÎN ACEST MOMENT
Mâine dimineață vei simți aceeași frustrare când te vei urca pe cântar și te vei confrunta cu aceeași stare de oboseală pe tot parcursul zilei. Vei încerca din nou să reziști tentațiilor alimentare și îți vei promite că vei începe de luni. Peste câteva luni vei fi în același punct, deoarece metabolismul și echilibrul hormonal nu se vor regla de la sine fără o strategie corectă și adaptată ȚIE.
Vom discuta despre situația ta și vei înțelege în sfârșit motivul pentru care încercările de până acum au eșuat. Vei pleca din apel cu un plan clar pe care îl poți aplica imediat. Este momentul în care poți alege să faci primul pas concret către corpul în care să te simți din nou bine.
DECIZIA ÎȚI APARȚINE. ACESTE 30 DE MINUTE POT SCHIMBA DEFINITIV
felul în care te simți în corpul tău.
CONSULTAȚIA GRATUITĂ!
P.S. Dacă ai ajuns până aici, cu siguranță vrei să faci o schimbare. Această consultație gratuită este cel mai mic pas pe care îl poți face pentru a ieși din cercul vicios al dietelor eșuate. Nu te costă nimic și nu te obligă la nimic. Singurul lucru pe care îl poți câștiga este un plan de acțiune concret care să pună capăt încercărilor eșuate de până acum.